http://www.nastecumsimti.org/2009/08/06/contactul-subiect-tabu/ Thu, 09 Sep 2010 09:19:58 +0000 http://wordpress.org/?v=2.9.1 hourly 1 http://www.nastecumsimti.org/2009/08/06/contactul-subiect-tabu/comment-page-1/#comment-11 ela Sun, 30 Aug 2009 20:26:45 +0000 http://www.nastecumsimti.org/?p=139#comment-11 La scuurt timp dupa ce l-am cunoscut pe R. (care avea sa devina tatal copilului meu) am cunoscut-o si pe mama lui. Departe de noi gandul unui bebe in acel moment si departe de mine interesul pentru lecturi in acest sens. Intr-o seara, mama lui R. a tinut sa-mi explice teoria ei despre somnul bebelusilor: "bebelusii nu trebuie niciodata leganati sau tinuti in brate ca sa adoarma. Inca de cand l-am adus acasa pe R.de a maternitate, la ora 10 fix il puneam in patut si inchideam usa, sa planga cat vrea. Nu-l mai bagam in seama pana la 6 dimineata. In cateva zile a invatat sa adoarma singur si nu am avut nicio noapte nedormita. Copiii sunt manipulatori, nu trebuie sa te lasi intoarsa pe degete de un muscos". Va dati seama ce uimire a pus stapanire pe mine... desi habar nu aveam cum se cresc copiii, ceva in spunea ca e TOTAL GRESIT felul in care a procedat ea. La scut timp (si total pe neasteptate) am ramas insarcinata. Imediat am inceput sa observ si ranile grave pe care tratamentul acestei "mame" le provocase asupra starii emotionale a fiului R. Fiu care avea o nevoie infinita de a fi iubit (insa nici cea mai vaga capacitate de a recunoaste sau aprecia iubirea adevarata), fiu care nu a fost in stare sa puna nevoile bebelusului sau mai presus de ale sale (pentru ca ale sale fusesera atat de flagrant ignorate cand avea el cateva zile / saptamani). Fiu care, coplesit de noua experienta dar si de gelozia mamei (care, evident, acum era excesiv de posesiva si geloasa) a renuntat la noua lui familie. Poate parea facila legatura intre acele prime luni de viata si handicapul emotional grav de mai tarziu. Insa nu este... si e bine ca femeile din ziua de azi simt, si mai nou STIU ca nevoile bebelusului, desi simple, sunt foarte importante. Si ce poate fi mai frumos decat o un bebe care adoarme linistit la sanul mame care, pe nesimtite, cade si ea intr-un somn adanc si satisfacator... La scuurt timp dupa ce l-am cunoscut pe R. (care avea sa devina tatal copilului meu) am cunoscut-o si pe mama lui. Departe de noi gandul unui bebe in acel moment si departe de mine interesul pentru lecturi in acest sens. Intr-o seara, mama lui R. a tinut sa-mi explice teoria ei despre somnul bebelusilor: “bebelusii nu trebuie niciodata leganati sau tinuti in brate ca sa adoarma. Inca de cand l-am adus acasa pe R.de a maternitate, la ora 10 fix il puneam in patut si inchideam usa, sa planga cat vrea. Nu-l mai bagam in seama pana la 6 dimineata. In cateva zile a invatat sa adoarma singur si nu am avut nicio noapte nedormita. Copiii sunt manipulatori, nu trebuie sa te lasi intoarsa pe degete de un muscos”.
Va dati seama ce uimire a pus stapanire pe mine… desi habar nu aveam cum se cresc copiii, ceva in spunea ca e TOTAL GRESIT felul in care a procedat ea. La scut timp (si total pe neasteptate) am ramas insarcinata.
Imediat am inceput sa observ si ranile grave pe care tratamentul acestei “mame” le provocase asupra starii emotionale a fiului R. Fiu care avea o nevoie infinita de a fi iubit (insa nici cea mai vaga capacitate de a recunoaste sau aprecia iubirea adevarata), fiu care nu a fost in stare sa puna nevoile bebelusului sau mai presus de ale sale (pentru ca ale sale fusesera atat de flagrant ignorate cand avea el cateva zile / saptamani). Fiu care, coplesit de noua experienta dar si de gelozia mamei (care, evident, acum era excesiv de posesiva si geloasa) a renuntat la noua lui familie.
Poate parea facila legatura intre acele prime luni de viata si handicapul emotional grav de mai tarziu. Insa nu este… si e bine ca femeile din ziua de azi simt, si mai nou STIU ca nevoile bebelusului, desi simple, sunt foarte importante. Si ce poate fi mai frumos decat o un bebe care adoarme linistit la sanul mame care, pe nesimtite, cade si ea intr-un somn adanc si satisfacator…

]]> http://www.nastecumsimti.org/2009/08/06/contactul-subiect-tabu/comment-page-1/#comment-6 Cristina Busca Fri, 14 Aug 2009 12:32:34 +0000 http://www.nastecumsimti.org/?p=139#comment-6 Stiam de la bunica si de la parinti ca copilul trebuie lasat sa planga ca sa nu se rasfete. Citisem asta si prn carti mai vechi. Acum 10 ani nu erau prea multe carti pe piata. Ei bine, primul meu copil a fost un "urlator". Eram tanara, toti imi dadeau sfaturi, dar eu simteam ca nu pot sa-l las sa planga... Nu am crezut nici macar o secunda ca se rasfata. Mi se parea ilogic sa ma gandesc ca un copil atat de mic, abia iesit din burta, putea sa fie smecher, sa ma joace cum vrea el, doar in burta mea nu avusese acest exercitiu. Vedeam ca sufera din cauza burticii. Cum sa il las asa? Si eu aveam dureri in primele 10 zile dupa nastere, probleme cu sanii, nu puteam sa-l plimb la inceput, dar stateam tot timpul cu el in brate il leganam. Stateam cu el la piept, il leganam intr-una chiar daca nu il puteam face sa taca... ma gandeam ca daca sufera, macar sa nu fie singur. Pana atunci fusese in pantecul meu de unde sa realizeze copilul ca acum s-a taiat cordonul ombilical si trebuie sa ne intalnim doar la ore fixe. In primele luni de dupa prima nastere, ne-am petrecut cel mai mult timp plimbandu-ne si dansand prin casa. Cum il lasam jos tipa de parca l-as fi pus pe jar. Imi dadeam seama ca are nevoie de mine dar descopeream fascinanta ca im placea asta. Am realizat atunci ca e singura situatie cand poti oferi unui om, copilului tau, tot ceea ce isi doreste, absolut tot. Sanul cu laptic si bratele mamei, atat era indeajuns pentru o mare fericire. Am gasit apoi si carti mai noi care nu mai sustineau aberatia copilului rasfatat. Mi-au fost de mare ajutor ca sa rezist cicalelilor celorlalti cum ca-l "invat prost". Am invatat apoi sa ma descurc cu treaba din casa cu el in port-bebe... Oh, port-bebe-ul...! Sa dea Dumnezeu numai bine celor care s-au gandit sa ne ofere aceasta minune. De urmatorii copii nu m-am mai dezlipit. Port-bebe-ul m-a ajutat foarte mult. Imi vedeam de treaba fara probleme cu bebelusul la piept sau in spate chiar si cand erau mai mari. In timp am intels foarte clar ca copiii nu plang degeaba niciodata si e de datoria mea de mama sa-i ajut. Daca nu le pot lua necazul, trebuia macar sa-i alin. Stiam de la bunica si de la parinti ca copilul trebuie lasat sa planga ca sa nu se rasfete. Citisem asta si prn carti mai vechi. Acum 10 ani nu erau prea multe carti pe piata. Ei bine, primul meu copil a fost un “urlator”. Eram tanara, toti imi dadeau sfaturi, dar eu simteam ca nu pot sa-l las sa planga… Nu am crezut nici macar o secunda ca se rasfata. Mi se parea ilogic sa ma gandesc ca un copil atat de mic, abia iesit din burta, putea sa fie smecher, sa ma joace cum vrea el, doar in burta mea nu avusese acest exercitiu. Vedeam ca sufera din cauza burticii. Cum sa il las asa? Si eu aveam dureri in primele 10 zile dupa nastere, probleme cu sanii, nu puteam sa-l plimb la inceput, dar stateam tot timpul cu el in brate il leganam. Stateam cu el la piept, il leganam intr-una chiar daca nu il puteam face sa taca… ma gandeam ca daca sufera, macar sa nu fie singur. Pana atunci fusese in pantecul meu de unde sa realizeze copilul ca acum s-a taiat cordonul ombilical si trebuie sa ne intalnim doar la ore fixe. In primele luni de dupa prima nastere, ne-am petrecut cel mai mult timp plimbandu-ne si dansand prin casa. Cum il lasam jos tipa de parca l-as fi pus pe jar. Imi dadeam seama ca are nevoie de mine dar descopeream fascinanta ca im placea asta. Am realizat atunci ca e singura situatie cand poti oferi unui om, copilului tau, tot ceea ce isi doreste, absolut tot. Sanul cu laptic si bratele mamei, atat era indeajuns pentru o mare fericire.
Am gasit apoi si carti mai noi care nu mai sustineau aberatia copilului rasfatat. Mi-au fost de mare ajutor ca sa rezist cicalelilor celorlalti cum ca-l “invat prost”.
Am invatat apoi sa ma descurc cu treaba din casa cu el in port-bebe… Oh, port-bebe-ul…! Sa dea Dumnezeu numai bine celor care s-au gandit sa ne ofere aceasta minune. De urmatorii copii nu m-am mai dezlipit. Port-bebe-ul m-a ajutat foarte mult. Imi vedeam de treaba fara probleme cu bebelusul la piept sau in spate chiar si cand erau mai mari.
In timp am intels foarte clar ca copiii nu plang degeaba niciodata si e de datoria mea de mama sa-i ajut. Daca nu le pot lua necazul, trebuia macar sa-i alin.

]]>