miercuri, 12 decembrie, 2018

Înţărcarea naturală

“Este încă alăptat? Când îl înţarci?”

Mamele care alăptează aud aceste întrebări cu mult înainte ca fiii sau fiicele lor să facă primii paşi. Iar expresia “dar cum, aşa mare şi agăţat de sân!” e adresată copilului care suge cu mult înainte ca acesta să poată spune primele cuvinte.

Societatea noastră se aşteaptă ca toţi copilaşii să fie înţărcaţi imediat ce au început să mănânce mâncare solidă în cantitate suficientă, ca şi cum alăptatul la sân ar fi doar un mod de a depăşi situaţia până când puiul e în stare să se hrănească “ca oamenii mari”, ca şi cum doar ceea ce se mănâncă cu furculiţa şi cuţitul ar fi mâncare “adevărată”. Alimentaţia artificială, devenită standard, a dezvoltat în noi ideea că alăptatul la sân e doar un mod de a hrăni copilul şi nu un mod de a-l îngriji din toate punctele de vedere (de a-i proteja sănătatea, de a-i da un start corect sistemului imunitar şi celui neuro-endocrin, de a-l consola, îmbrăţişa şi adormi), asa cum este de fapt.

Este foarte dificil să crezi că un copil de peste un an poate încă să sugă, chiar dacă mănâncă regulat din farfurie, în ciuda recomandării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a continua alăptarea copilului care mănâncă şi mâncare solidă măcar pentru doi ani şi, dacă mama şi copilaşul o doresc, chiar şi peste. În societatea noastră, alăptarea unui copil care vorbeşte şi merge este văzută drept o anomalie stranie, dacă nu chiar drept o perversiune. Pentru că în societatea actuală copilul alăptat este în general un bebeluş de câteva luni, suptul este asociat doar cu fazele precoce din viaţa unui individ; a vedea un copil mai mare la sân este derutant, deoarece copilul respectiv face ceva “de bebeluş”. Dar, de fapt, relaţia copilului cu suptul evoluează odată cu el şi un copil de 2-3 ani care suge, sigur nu o face aşa cum o făcea pe când avea doar câteva luni de viaţă, aşa cum un copil măricel nu-şi îmbrăţişează mama, nu se joacă sau nu doarme cum făcea ca atunci când era nou-născut.

La noi, înţărcarea este în general impusă în paralel cu introducerea alimentelor solide, adică înainte de un an (atunci cînd totul merge bine); suntem convinşi că copiii nu se vor înţărca niciodată, că înţărcarea trebuie să fie un lucru făcut şi condus inevitabil de către un adult, că va fi dificil, că cel înţărcat – copilaşul – va opune rezistenţă. Toate acestea sunt adevărate în cazul în care renunţarea la sânul matern îi este impusă copilului cu luni sau ani înainte de momentul în care el ar fi pregătit.

Din contră, ziua în care interesul pentru supt scade, iar cel mic pur şi simplu nici nu se mai gândeşte la sân, soseşte pentru toţi copiii, chiar dacă este greu de crezut. Dar când se întâmplă acest lucru? Dacă ne bazăm pe experienţele culturilor unde nu se face nimic deosebit pentru a înţărca copilul, auto-înţărcarea are loc în general între 3 şi 7 ani, perioadă în care sistemul imunitar este complet dezvoltat, iar dinţii de lapte şi alte aspecte ale fiziologiei sunt ajunse la maturitate. De altfel, nevoia de sucţiune (care variază foarte mult de la copil la copil) se reduce tocmai în acest interval de timp: fie sân, biberon, suzetă sau deget, copiii îşi pierd interesul pentru supt, toţi cam în acelaşi mod.

Aşa că astăzi, ca niciodată, este foarte important de arătat că suferinţa şi forţarea copilului nu sunt deloc necesare pentru a-l conduce pe acesta pe drumul maturităţii. Mamele şi copiii lor au dreptul de a se bucura din plin, atât cât vor, de fericirea, simplitatea şi sănătatea unui gest cotidian foarte normal şi fiziologic cum este alăptatul, fără ca această plăcere să fie umbrită de dubii, frici, ruşine sau vinovăţie, ştiind că atâtea femei înaintea lor au făcut asta şi pot mărturisi, împreună cu fiii lor, acum adulţi, că nimeni nu suge toată viaţa şi că relaţia lor, bazată şi pe alăptat la un moment dat, nu a creat în ei nici o perversiune, nici o sechelă psihologică.

Înţărcarea naturală înseamnă că într-o zi îţi dai seama că piciul tău de 2 sau 3 sau 5 ani poate s-a înţărcat … poate! Mă rog, vine ziua în care la aceeaşi întrebare “încă mai suge?” vei răspunde “nu ştiu”.

Cum este posibil? Chiar aşa e. Pentru că în ultimele zile sau săptămâni sau luni de înţărcare spontană, copilul nu mai suge în fiecare zi, ci la modul cel mai lejer; pot trece zile la rând fără să ceară sânul, poate trece o săptămână sau chiar mai mult; dar vine un moment de tristeţe sau duioşie, ori copilul cade şi se loveşte şi iată că cere din nou… Şi mama-şi spune: „ah, credeam că se înţărcase!”

Dar în cele din urmă vine şi momentul în care într-adevăr “următorul supt” nu mai are loc. Şi într-un final, la întrebarea explicită dacă vrea să sugă, copilul răspunde linştit că nu: nu îl mai interesează.

E ca şi atunci când copilul nu mai are nevoie de scutec: cine a trecut prin asta ştie de pachetul început de scutece care stă în casă luni de zile, “pentru siguranţă”, înainte ca mama să decidă să-l dea unei prietene care încă are nevoie. Dar într-un final ne dăm seama că a crescut copilul şi se dedică altor lucruri: are încă nevoie de noi, dar nu şi de sânul nostru.

Astfel funcţionează întărcarea naturală, foarte simplu, fără ca mama sau tatăl sau alţii să facă “ceva”. Înţărcatul nu devine un ritual de trecere, o cenzură, un pas obligat ce semnalează o ruptură între “înainte” şi “după”, între viaţa de copilaş alăptat şi cea de copil “mare”. Nu este un eveniment pe care adultul să-l impună, nu este nici măcar o decizie pe care o ia copilul: e un proces care conduce lent copilul înspre alte orizonturi, fără a-l răni, fără a se exercita presiuni asupra lui, fără a se recurge la trucuri ori compensaţii, fără ameninţări şi fără tentative de a-i distrage atenţia.

Este nevoie doar de două ingrediente foarte uşor de utilizat (dar dificil de învăţat în lumea noastră): încrederea în capacitatea copilului că face ceea ce este bine pentru el la momentul potrivit şi răbdarea de a aştepta timpii lui, bucurându-te de momentul prezent, de intimitate şi de implicarea profundă.

Autoare: Antonella Sagone

Tradus de Mihaela Creangă

Articol preluat de pe: www.attachmentparenting.ro

scris de la 6 August, 2009  
În categoria Alăptare

Comentarii

20 Răspunsuri la “Înţărcarea naturală”
  1. minodora says:

    incet-incet poate se vor vedea si la noi ceva schimbari in mentalitatea oamenilor: numarul mamelor care alapteaza va incepe sa creasca simtitor, aceleasi mame care alapteaza nu vor mai fi catalogate, iar copiii lor nu vor mai fi apostrofati.
    stand in parc, pe banca si alaptand-o pe fetita mea, a devenit deja amuzant sa vad cum toti curiosii aleg tocmai aleea pe care suntem noi (si nu e deloc in drumul lor).
    felicitari pentru postarea articolului!

  2. AlexaM says:

    Multumesc pentru ca existati! Imi alaptez copilul si mai are o saptamana pana sa fac un an. Datorita conceptiilor generale la care aderasem si eu intentionam sa il intarc (sau macar sa incerc ) in jurul varstei de 1 an, insa dupa ce am cautat mai multe informatii despre acest subiect am decis sa astept pana cand va renunta singur!
    Sanatate!

  3. emese badina says:

    fiica mea are aproape 11 luni si suntem in continuare in situatia in care o hranesc 90% la piept iar mancarea solida reprezinta maxim 10% din cantitatea de alimente consumate intr-o zi.

    fiica mea a primit sanul la discretie. nu a avut niciodata un program de mancat si in continuare o alaptez la cerere. evident ca am avut discutii cu pediatrul ca nu este bine, ca trebuie sa renuntam la mesele de noapte si ca trebuie sa incepem sa ne tinem de un program. nu am facut acest lucru si nici nu il voi face pentru ca sunt convinsa ca capacitatea de autoreglare a copiilor functioneaza excelent iar la un moment dat va veni vremea cand va dori sa manance si hrana solida, cand va vrea sa bea apa de sete nu lapte si cand va vrea sa doarma o noapte intreaga neintoarsa…

    oricum este fascinant faptul ca copilul se culca seara foarte linistita si fara sa stea atarnata de sanul meu, la fel cum sunt zile in care trec si 8 ore fara sa vrea la san dar in alte zile o face si din 2 in 3 ore.

  4. gabi says:

    Fetita mea in curand va implini 2 ani si inca mai suge 🙂 Suge doar seara inainte de culcare sau la amiaza cand e acasa si o culc. Eu nu sunt inca convinsa ca o voi intarca eu si nu o voi lasa pe ea sa renunte. Sper sa fie tot mai multe femei care sa ia aceasta decizie. Si in cazul nostru cunostintele se mira cand aud ca fetita inca mai suge dar e treaba lor.

  5. Ciotină Dana says:

    Fetiţa mea are aproape 1 an şi papă numai ţiţi. Nu vrea altceva, nici ceai, nici altfel de mâncare. Eu am încredere în ea şi o alăptez în continuare fără a insista cu diversificarea, dar sper că după 1 an mănânce va mânca şi altceva.

  6. maria says:

    Baiatul meu are aproape 1an si 5 luni si inca suge. Am incercat sa ii dau si altfel de lapte,gandindu-ma ca poate nu mai e suficient cel matern, dar a refuzat foarte categoric. Mananca destul de bine in paralel lactate si cam de toate, dar cere san si nu e foarte interesat de apa. Recunosc ca oscilez si eu si el in ce priveste intarcarea. El a avut momente cand nu mai era foarte interesat de san, eu am vrut cam teoretic sa il intarc, mai ales ca toata lumea imi spune ca e mare pt san, dar nu am fost deloc hotarata fiindca ma copleseste cand se lipeste de mine seara.

  7. maria says:

    simpatice comenturile! zici ca marturisim dependenta- noi mamele. Ma enerveaza sa dezbat cu mame care nu au alaptat deloc sau au facut-o foarte putin(- si sigur se simt putin vinovate, dar nu vor sa recunoasca-)si imi spun ” dupa 6 luni maxim 8 laptele matern nu mai are valoare nutritiva” imi vine sa ripostez. Imi dau seama ca e o decizie personala in fond si ca nu ar trebui sa fim ” naziste”, in nici o directie, dar uneori tocmai comentariile astea te asmut! Ex- merg la dr. de familie, dar nimeresc asistenta care imi spune “are un an si inca suge! si mai e si baiat!” Ce sa ii zic, am tacut si am plecat…nu mai trec curand pe acolo. Eu ma simt bine,copilul e bine vioi si prietenos, am revenit fara nici un efort la dimensiunile dinainte de sarcina, nu ma simt slabita, nu mi-au cazut dintii, parul sau eu stiu- sa fi suferit cine stie ce oboseala de pe urma alaptarii. Dimpotriva mi-am revenit foarte usor si bine dupa un travaliu si expulzie foarte grele si cred ca alaptarea care la mine a fost fara probleme majore mi-a ridicat moralul, m-a asigurat ca bebe e bine si fericit!

  8. Ligia says:

    Felicitari atat pentru articol cat si pentru tot site-ul. Sunt informatii pe care multa lume nu le cunoaste, si de multe ori suntem tentate sa credem ca numai ceea ce stim de la mamicile si bunicile noastre, este adevarat si verificat. Felicitari inca odata!

    • irina says:

      Mulţumim!
      Ne bucurăm pentru ecoul tot mai mare pe care îl avem!
      Felicitări înapoi, ne bucurăm să te întâlnim!

  9. sebilik says:

    Fiul meu a implinit deja 2 ani si inca suge…Toata lumea imi zice “esti nebuna,cat ii mai dai sa suga? e cat tine de mare!“ Eu zambesc linistita si le raspund“ii dau cat mai vrea si cat mai am eu lapte“Felicitari celor care isi alapteaza pruncii cat mai mult! E un baiat bine dezvoltat,istet si,cel mai important,sanatos!Am avut fff. putine probleme cu el d.p.d.v. al sanatatii

  10. Elena says:

    Este nemaipomenit ca exista oameni care explica astfel de lucruri. Dintr-o informare eronata, teama privind reactia celor din jur ,din comoditate si multi alti factori apar copiii care nu au sansa sa fie alaptati. Felicitari! Am alaptat ambii copiii mai mult decat “spun cei din jur, medici , prieteni cunostinte ca este normal”.

  11. hippophae says:

    un articol pe care fiecare mamica ar trebui sa il citeasca. ne lipsesc prea multe informatii despre cresterea copilului, muuult prea multe…sau poate doar libertatea de a face fara sa fii judecata ceea ce simti.
    avem un an si 2 luni de alaptat la cerere si nu-mi pare rau deloc, chiar daca uneori nu e foarte usor..copilul meu drag e foarte sanatos, sigur pe el si pus pe joaca
    multumesc pentru articol

  12. Sasu alciona says:

    Felicitari! Eu am acum al 3 lea copilas pe care-l alaptez exclusiv , la cerere (are 4 luni). Pe primii 2 i-am alaptat 3 ani pe fiecare, si sunt ffff fericita ca am ales sa fac asa, in ciuda tuturor celor din jurul meu. Nu m-a incurajat nimeni, din contra, doar vorbe contra alaptatului.

  13. michelav says:

    al meu puiut are 2ani si 2 luni si inca il alaptez la cerere…si o voi face pana cand va dori “clientul”…Mai bine apa din sanii mei decat apa din sticle de plastic!!!Suntem PRO ALAPTARE!!!

  14. Oana says:

    Ma bucur enorm ca am intrat pe acest site si am vazut toate aceste comenturi PRO ALAPTARE care sincer m-au incurajat si pe mine sa merg mai departe cu alaptarea. Vroiam sa-l intarc pe cel mic care are 1 an si 5 luni tocmai din cauza celor din jurul meu care imi spun ca este destul de mare si ajunge cu alaptatul. Urma sa-l las cu soacra mea dar m-am razgandit dupa ce am citit toate aceste incurajari. Va multumesc din suflet pentru tot.

  15. Laura says:

    felicitari pentru articol!
    eu ma confrunt cu o situatie mai neplacuta si nu stiu ce sa fac. fata mea are 1 an si 3 luni fiind alaptata la cerere pana saptamana trecuta cand am fost nevoita sa intrerup din cauza unui tratament cu antibiotice. este cumplit de greu, nu vreau sa povestesc prin ce am trecut, ideea e ca eu vreau sa reiau alaptarea si sunt impotriva curentului,toata lumea ma crede nebuna ca “intorc copilul de la san”, sintagma asta nestiind prea mult ce vrea sa spuna.
    poate primesc un sprijin aici? e bine sau nu e bine ce vreau sa fac?
    multumesc!

  16. Made says:

    Va salut cu mult respect pe toate si incep prin a va spune ca sunt si eu mama unei fetite de 4 luni pe care o alaptez. De asemenea, voi incepe diversificarea in jurul varstei de 6 luni si sper ca pana la un an si jumatate maxim sa fiecomplet intarcata.
    Scriu urmatoarele randuri pentru ca sotul meu este pediatru si pentru ca amzilnic in casa opinia unui avizat. Intr-adevar, laptele matern nu-si pierde din calitatile nutritive, ci nevoile copiilor se modifica. Noi avem acelasi lapte, copilul are alte nevoi. Cred cu sinceritate ca mamele care slapteaza la nesfarsit o fac din egoism, pentru ca le place dependenta copilului de ele si vor s-o prelungeasca cat mai mult cu putinta. Daca copilul are 2 ani si mananca bataie de la alti copii in parculet, sau i se fura jucaria, nu de san are nevoie ci de o discutie intr-un limbaj simplu, cu rabdare, din care sa priceapa ceva. Ideea ca e straniu sa vezi un copil de 3 ani agatat de sanul mamei nu e o prejudecata, chiar e straniu. Si mie mi se pare la fel si doar alaptez! Ca sa inchei, in jurulvarstei de un an si jumatate pe langa faptul ca voi opri complet alaptarea, ma voi ocupa sa-i sadesc fiicei mele increderea in proria persoana, sa-i cultiv un oarecare grad de independenta si s-o invat ca mama nu are raspuns la tot, nu poate tot, si nu va fi vesnic langa ea s-o ajute.si ca primul om pe care trebuie sa se bazezenu sunt eu.

  17. Liza Ionescu says:

    Draga Made

    Si cu sfatul Organizatiei Mondiale a Sanatatii de a alapta cel putin 2 ani la cerere si dupa 2 ani atat cat mama si copilul si-o doresc cum ramane? Pe langa valoarea nutritiva, laptele matern are si o componenta imunitara deloc de neglijat. Sotul pediatru a uitat poate sa precizeze ca sistemul imunitar al unui bebelus de 1.5 an nu e pe deplin dezvoltat si mana de ajutor pe care laptele matern i-o da si dupa aceasta varsta e cat se poate de importanta. Sigur ca fiecare e liber sa-si ia propriile decizii, dar a incuraja mamele sa opreasca un proces cat se poate de natural si sanatos de dragul prejudecatilor si al unei false autonomii pe care un bebelus care tocmai a invatat sa mearga si nu stie inca sa vorbeasca (cam asta e faza in care se gaseste un copil la 1.5 ani, mi-e cam greu sa inteleg cum e cu independenta la varsta asta, ai lasa un copil de 2 ani singur acasa din moment ce e independent?) e greu de justificat.

Trackbacks

Vezi ce spun ceilalţi despre acest articol...


Comentează acest articol

Spune ceea ce crezi...
şi dacă vrei o imagine lângă comentariul tău, foloseşte un gravatar!