miercuri, 12 decembrie, 2018

Naşterea pentru copilul tău

Cum e să te naşti? Ce simte un copil care tocmai se naşte? Îl doare? Îi este frică?

Dacă ar fi să mă nasc acum, după ce am stat 9 luni într-un uter, aş fi oarecum speriat. Cred că aş vrea să ştiu că o să fie bine, că o voi cunoaşte pe mama, ba s-ar putea chiar şi pe tata, care îmi dădea pupici prin peretele prin care se vedeau lumini. Bine, nu ştiu încă cum arată mami şi tati, dar vocea lor o recunosc dintr-o mie.

Aş vrea să simt mâinile care mă mângâiau prin perete, să mă simt şi eu mai “în largul” meu, să gust şi altceva, de lichidul ăsta încep să mă cam satur…

Şi de aş ieşi chiar acum la lumină, aş zice: uaaau, ce de loc, mă simt aşa … pierdut, vreau repede la mama, să ştiu că e cu mine aici!

Aşa, acum mă simt muult mai bine, aici e cald, se aud bătăile inimii mamei mele, parcă ceva mai clar decăt acolo, înăuntru – dar ele sunt, le recunosc!

Uite, ce chestie, mama trage aerul ăsta aşa pe nas, apoi îl dă afară – hmm, de acum aşa o să fac şi eu, gata cu oxigenul prin buric, mai bine sunt atent cum face mama, să respir şi eu ca ea.

Ce frumos miroase mami! Mă simt aşa de bucuros, sunt agitat dar liniştit în acelaşi timp, e aşa, ceva – nici nu ştiu cum să descriu – simt că am început o mare aventură!!

Cum o fi şi treaba asta, mi-e aşa, cumva, foame! Da, exact mi-e foame! Cordonu’, alo, cordonu’, zi-i lu’ mami sa-mi aducă o pizza. Repede, te rog!   Vai! Nu mai e cordonu’! Dar uite că îmi dă mami altceva, să vezi ce gură mare deschid eu acum, mmm, ce bun e! Mami, pentru mine l-ai facut?! E super, dulce, bun de tot – şi vad că ţine şi de foame, excelent!

Aaa, uite-l şi pe tati, el e, după voce îl ştiu! Salut, tati! Mă bucur să te cunosc! Hai că îmi place aici, dar ţineţi-mă aproape aşa, ca să-mi aduc aminte de garsoniera mea de până acum!

Tu cum te-ai simţi dacă ar fi să te naşti?

de Irina Popescu, Educator Prenatal Lamaze

.

scris de la 6 August, 2009  
În categoria Ataşament, Naştere

Comentează acest articol

Spune ceea ce crezi...
şi dacă vrei o imagine lângă comentariul tău, foloseşte un gravatar!