luni, 24 iunie, 2019

Avatarul tău cum ar naşte?

      O să scriu articolul ăsta presupunând că ai fost să vezi Avatar. Cred că era aproape imposibil să-l ratezi, mai ales după cât de greu mi-a fost să fac o rezervare la el. Iar dacă totuşi nu l-ai văzut, întreabă un prieten. El sigur l-a văzut.

     Mi-ar plăcea să am şi eu o treabă din asta. Un mic Avatar. De vro’ 3 metri. Adică cu 1,20 m mai sus. Aceste calcule nu au legătură cu articolul. Dar ar fi interesant, nu crezi? M-aş plimba toată ziua cu el. Printre munţi şi cascade şi fluturi verzi. Un fel de cai verzi, cum ar putea spune unii.

     Legând acest film de subiectul meu favorit (naşterea) , îmi dau seama că domnul James nu a scris nimic pe acolo despre cum se nasc şi cum sunt primiţi în lume micuţii Na’vi. Adică Apocalypto, al lu’ Mel Gibson a avut o super naştere. Cam asta ar fi dezamăgirea faţă de filmul lui James Cameron: nu a pus şi el o naştere, eu zic că mergea. Ecologie, natură, umanitate, sentimente, valori puternice, conexiune, putere, viaţă, dăruire – sunt şi parte din naştere. Pe Pandora sigur încă mai sunt.

     Dar ne putem imagina cum ar fi şi pentru noi. În România. Să naştem liber. Şi să fim noi însene. Puternice.
     Azi, în România, în special in mediul urban, naşterea normală se numeşte altfel: Cezariană. Asta este referinţa, noul mod de a da naştere. De ce?
     Nu ştiu… poate majoritatea femeilor din Bucureşti, de exemplu, se simt în siguranţă alegând cezariana. Poate pentru cele care aleg cezariana ea reprezintă o variantă mai confortabilă. Poate există o teamă faţă de naşterea naturală. Poate poveştile triste cu accente tragice ale unor naşteri vaginale oribile ne duc către cezariană. Cred că este posibil ca teama, furia, frustrarea, agonia femeilor care nasc vaginal (dar inuman) în jurul nostru să ne sperie.
     Poate pentru unii medici este mai confortabil să fie de acord sau să recomande o cezariană făra ca aceasta sa fie necesară. Şi medicii au familii, au nevoie de odihnă, de timp liber, de o viaţă personală. Este foarte greu să fii la dispoziţia mamelor care urmeaza să nască zi şi noapte, 4, 5 săptămâni pentru fiecare gravidă.
Şi totuşi care-i problema mea? M-am întrebat şi eu – de ce sunt tristă când o fosta colegă îmi spune că nu va naşte la Polizu, acolo se aprobă cam greu cezarienele…
Oare nu pierdem nimic? Ştiu, atât mama cât şi copilul respiră, funcţiile vitale sunt în parametri normali. (Deşi experţii OMS ne spun că acolo unde rata cezarienei creşte peste 15 %, cresc foarte mult şi riscurile de deces matern. Comparaţi cu aproximativ 80% în unele maternităţi bucureştene. Sau mai bine nu.) Dar dacă mai era ceva? Oare mai era ceva?
     Cezariana a devenit o intervenţie foarte sigură. Pentru procentele în care ea este necesară asta este foarte bine. Riscurile acestei operaţii au scăzut foarte mult în ultimii 50 de ani. Când salvezi o viaţă, restul devine secundar. Dacă fac o cezariană necesară, eu cred că există mecanisme pentru a reface echilibrul.
     Dar dacă aleg să repar ceva care nu e stricat? Când o fiinţă se pregăteşte pentru noul mediu de viaţă, ea are doar nevoi fizice? O mamă care naşte are doar nevoi fizice? Psihicul, emoţiile, comportamentul matern şi al copilului, hormonii care orchestrează totul? Nu sunt toate legate?
     Eu cred că e simplu. Nu mai trebuie demonstrat nimic. Au demonstrat-o studiile, medici endocrinologi, epidemiologi, neurologi, moaşe, psihologi, psihiatri, pediatri, obstetricieni, toate specialităţile medicale, toate dovezile medicinii moderne ne arată ceva: naşterea influenţează mama şi copilul pe termen scurt şi lung. Pe toate planurile.
     Bine, dar noi suntem în România, ce să facem aici? Noi nu avem putere, nu avem cum să obţinem nimic. Urmează mici suspine înăbuşite… Serios? Mai gândeşte-te odată.
     Eu aleg să cred în schimbare. Să cred că noi naştem. Copiii noştri se nasc. Ştim să facem asta. Ne putem urma instinctul, ne putem găsi resurse interioare. În siguranţă.
     Eu am încredere să nasc? Da! Tu ai putere să naşti? Da! Caut-o, dacă n-o afli din prima. S-a mai pus praf…
     Este posibilă în România o naştere liberă, pozitivă, umană?

Da!

de Irina Popescu, Educator Prenatal Lamaze

scris de la 28 December, 2009  
În categoria Naştere

Comentarii

2 Răspunsuri la “Avatarul tău cum ar naşte?”
  1. Claudia says:

    Avatarul meu nu ar naste. Pentru ca n-as avea unul. N-as vrea sa se ajunga pana acolo incat sa fie nevoie de un avatar ca sa pot comunica, sa pot ajunge la cineva si sa ma fac inteleasa…sau sa cred asta. Hmm…sau am ajuns acolo deja? Tehnologia asta…. Oare nu suna mai bine sa ajungi la o alta fiinta, sa o vezi, cum ar spune tanara Neytiri, cu propria ta persoana? Oare nu ar suna excelent sa ajungi la propria ta persoana in acest fel? Sa ajungi la tine, prin tine… Ar fi o chestie, nu? Sa te vezi, asa cum esti… si oare nu am descoperi chiar in noi insine, si intre noi, acea lume minunata de pe Pandora? Jakesully a descoperit-o… printr-un avatar, dar asta a fost calea lui.
    Da, nu e deloc dificil sa faci o analogie intre ce s-a intamplat pe Pandora in Avatar si ce se intampla pe Pamant, in Realitate. Sa mai restrangem un pic, ce se intampla in Romania, Aici si Acum. Si inca un pic, sa ne apropiem de subiectul site-ului: ce se intampla in Maternitatile din Romania, in Nasteri. Nu-i asa ca aveti nevoie de epidurala si sa acceleram un pic travaliul asta, ce naiba, n-avem toata ziua la dispozitie! Un pic de oxiton, rupem putin membranele sa mearga treaba, nu uita de monitorizarea electronica fetala, altfel nu se poate! mai trage un pic de col ca-i buza rasfranata, mai baga un cot in abdomen… Sa ajungem o data la bebelusul sa-l scoatem si gata, ca pe “unobteinium”-ul din filmul nostru. Unobteinium-ul care statea exact sub copacul-casa care trebuia frant ca sa ajungi la el… Dar copacul avea nevoi, nimeni n-ar fi crezut! Nimeni n-ar fi crezut ca copacul insusi era o vietate, care respira, traia, comunica, simtea, pulsa energie si resurse nemarginite si avea acces la cunoasterea universala. Ghiciti ca cine din maternitatile noastre? Ca voi, mamele, bineinteles! Credeti ca se poate comunica cu voi si altfel decat prin intermediul ignorantei fata de propria voastra persoana? Eu sunt convinsa… sunt convinsa ca legea universului Pandora este valabila pentru orice fiinta vie si orice fiinta vie are acces la ea, numai de ar vedea ce este in realitate! O fiinta! Adica o chestie vie, care are nevoi, o gramada de nevoi, care nu, nu trebuie puse pe planul 1000 doar pentru a le pune pe ale Celuilalt pe planul 1 pentru ca astfel se pacaleste! O fiinta care simte, iubeste, vorbeste, pulseaza energie si resurse nemarginite si care are acces la cunoasterea universala. Asta inseamna ca stie sa nasca, stie sa nasca de cand ea insasi s-a nascut si va transmite aceasta cunoastere copilului pe care ea il naste acum. Si totusi… si totusi cum de pare ca n-ar sti?! Cum de se lasa coplesita de ratiunea, justificarile, explicatiile omului de pe Pandora care de obicei trebuie sa… (afle, inteleaga, obtina, faca, distruge, crea….) ? De ce anume ii este teama? O ultima intrebare si ma opresc: cum ar fi sa te confrunti cu propria ta Pandora?

  2. Irina says:

    Raspund pentru ca v-am gasit pe facebook si mi-ati placut! Imi place ideea de “naste cum simti”! Felicitari!
    “Avatar” imi place. Desi reteta este putin expirata, viziunea este frumoasa, te face sa mai speri si sa mai visezi putin! Dar sincer, nu stiu cat mi-ar placea sa am un avatar, sa traiesc prin el pe Pandora. De fapt, nu mi-ar placea deloc. Prefer viata asta de pe pamant: agitata dar cu o groaza de posibilitati si facilitati, informatii, oameni, experiente de toate felurile si inca multe altele!
    Imi place sa vorbesc despre nastere, despre copii si orice are legatura cu acest subiect. De aceea am si pornit pe drumul unui site dedicat mamicilor, impreuna cu o prietena.
    Acea prietena recunoaste deschis ca nu a avut curajul unei nasteri naturale si a ales cezariana.
    Eu am dat nastere fiului meu, acum 2 ani fara 8 zile, 99% natural, cum spuneti voi despre nasterile cu epidurala, cat se poate de uman dar nu neaparat firesc (mi-a fost provocata nasterea la 36 (din 40) de spatamani, copilul meu avand dubla circulara de cordon). Anestezia epidurala/peridurala mi-a permis sa dorm ultimele 2 ore de travaliu :)).
    Aveam 22 de ani proaspat impliniti, nu stiam ca exista riscuri, desi ma documentam non-stop iar doctorul ma avertizase ca am colul deschis de la 32 de saptamani. Vroiasm sa termin cu bine facultatea si nu concepeam sa stau in pat, acasa, in loc sa ma prezint la examenele din penultima sesiune. Cineva acolo sus a ajut grija ca totul sa fie bine, copilul nostru sa fie sanatos iar eu sa ma refac bine-mersi.
    In acesti aproape doi ani, am avut alaturi prietene care au avut nasteri frumoase si usoare si prietene care nu s-au putut bucura de minunea nasterii din cauza unor medici care nu au sesizat la timp ca este ceva in neregula cu bebelusii sau care nu au fost atenti la tratamentele prescrise in timpul sarcinii! Poate ca cele din urma si-ar dori sa aiba un avatar, iar avatarul lor ar merge la 2-3 medici specialisti oadata. Daca ar alege cezariana sau ar prefera sa nasca avataul natural nu stiu ce sa zic, in toata populatia de pe Pandora filmul nu ne-a dat de inteles ca ar exista chirurgi sau motive ca acestia sa existe.
    Eu spuneam ca nu as vrea sa am un avatar. Poate as cocheta cu ideea visand ca pot zbura impreuna cu un dragon sau sa comunic cu strabunii… In rest, lucrurile accesibile omanilor vreau sa le traiesc ca si opm, ca si pamantean!

    Cu drag,
    Irina

Comentează acest articol

Spune ceea ce crezi...
şi dacă vrei o imagine lângă comentariul tău, foloseşte un gravatar!