duminică, 23 iulie, 2017

Cum poate deveni un vis realitate prin VBAC

 

Motivația de a naște natural

În ciuda tuturor piedicilor din toate părțile, de la membrii familiei, prieteni, cunoștințe, până la cadre medicale, am hotărât să nasc natural, deși în urmă cu 2 ani și 3 luni trecusem printr-o cezariană.

În timpul celei de-a doua sarcini am decis să trăiesc acele sentimente unice și bucuria de a fi mamă, de care nu am avut parte la prima naștere. Mă săturasem să aud cum mi se spune că sunt inconștientă și cât de tare pun în pericol viața mea și a copilului.

Așa că m-am informat bine, am citit mult despre acest subiect și am aflat că, deși în România nu este tolerat VBAC-ul de sistemul medical, în țările dezvoltate nu există această temere. Am simțit că mă lupt permanent cu sistemul și mentalitatea oamenilor atunci când împărtășeam cuiva dorința mea.

Cu toate acestea, întrebarea care nu m-a părăsit pe tot parcursul sarcinii a fost: oare totul va fi bine, oare voi reuși? Și ca să fiu sigură că nu-mi voi pierde curajul nu am ținut cont, ba chiar am fugit de nelimitatele comentarii: ‘este riscant ce faci’, ‘ai mare curaj’, ‘nu se poate naște natural daca ai născut o dată prin cezariană’ etc’

Experiența cezarienei, care pentru mine a fost neplăcută, ba chiar mi-a lăsat o urmă dureroasă în suflet (cred că acum am reușit în sfârșit să o șterg) mi-a dat un ‘curaj nebun’ să nasc prin VBAC.

naşte cum simţi

 

Pretravaliul

Planul meu era să stau acasă până la dilatația 5. Cum însă niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din targ, la 36 săptămâni și 3 zile, la 1 noaptea mi se rupe apa, iar la 5 dimineața cade dopul. În prima noapte a curs mult din lichidul amniotic. A doua zi, pe 27 Septembrie au început contracții puternice. Erau regulate, la interval fix de jumătate de oră. Mai aveam puțin să mă duc la spital. Au durat însa doar 2-3 ore, timp în care mi-am impus să rămân calmă și să nu mă sperii ca să nu le stimulez și mai tare. S-au oprit.

Contracțiile au continuat într-un ritm normal și au durat în total 4 zile și 4 nopți. Erau la interval de 8 minute. Noaptea mă trezeau din somn, apoi adormeam la loc. în ultimele nopți nu am închis un ochi. Erau prea puternice, la intervale prea scurte. În loc să mă odihnesc, mă duceam la baie. O senzație care mă trimitea mereu în același loc. Deveneam din ce în ce mai obosită, simțeam cum mă lăsau puterile. Pretravaliul continua, iar nașterea nu se declanșa.

Luni, 30 septembrie, Dr. Marius Romila îmi recomandă declanșarea travaliului. Un plânset de neoprit m-a cuprins când știam că asta înseamnă să-mi bage perfuzie cu oxiton și nu e de preferat dupa cezariană.

naşte cum simţi

Declanșarea travaliului

Ajunsă în sala de nașteri, frica m-a cuprins cu totul. Nu știam cum este o naștere naturală, nu știam la ce să mă aștept. Ciudat însă că în sinea mea abia așteptam să văd cum e. Cunoșteam contracțiile, cunoșteam și detaliile cezarienei, dar nu erau relevante…

După oxiton, contracțiile au devenit din ce în ce mai dese, dar suportabile. Îmi erau atât de cunoscute încă de acasă. Însă dilatația întârzia să apară. Eram extrem de obosită, nu dormisem de 4 zile, decât frânturi de maxim 10 minute și alea chinuite.

Marius mi-a recomandat să dorm acum cât mai pot, dar eu nu înțelegeam de ce. Soțul meu îmi pregătise muzica de relaxare, era întuneric așa cum scrie la carte, aveam toate condițiile să suport contracțiile cât mai ușor. Nu puteam însă dormi. Era gălăgie, forfotă, aveam nevoie de dopurile mele de urechi care nu mai veneau de acasă..:)

 

Travaliul

Și într-o oră au început … fiecare contracție era mai dureroasă decât cealaltă. Simțeam ca un vuiet care venea de sus în jos și îmi cuprindea tot corpul ca o gheară. Apoi nu mai simțeam nimic, o liniște totală… apoi din nou…

Deși intensitatea contracțiilor era aceeași ca cea de acasă (între 120 și 150), le simțeam atât de puternic încât nu le mai făceam față. Din cauza oboselii le percepeam ca fiind mult mai puternice și tot travaliul l-am suportat cu ochii închiși. În acele 3 minute de pauză între contracții îmi adunam putere să fac față următoarei. În loc să-mi trag sufletul și poate să ațipesc așa cum îmi recomanda Marius să fac, eu îmi adunam ultimele puteri și mă rugam la Dumnezeu să-mi dea forță să rezist următoarei. Oricât de repede încercam să mă rog între contracții și să spun Tatăl Nostru, niciodată nu ajungeam mai departe de ‘Pâinea Noastră..’. Îl auzeam pe soțul meu cum continua…dar când acea gheară mă cuprindea, nu mai auzeam nimic.

Nu îmi găseam o poziție în care să stau. Irina Popescu, doula care mi-a fost alături tot timpul, îmi ținea mâna iar eu i-o strangeam pe a ei la maxim atunci când simțeam că se apropie contracția. Nu mai aveam putere să-mi iau nici măcar aer în piept să respir așa cum învățasem la cursurile Lamaze. Trăiam mereu cu teama că nu voi mai putea respira deloc la următoarea contracție. Vroiam să plâng, dar nu aveam timp în 3 minute și nici putere… Mă simțeam sfâșiată. Vroiam să mă descarc soțului meu, doulei mele de suflet, așa cum fac mereu, dar imposibil. Îl strângeam de picior, de mână, de ce apucam atunci când gheara îmi cuprindea tot corpul.

M-am dus la geam și m-am ghemuit în fața lui. Ploua afară și am simțit câteva picături de ploaie pe față. Așa o senzație plăcută… era altceva. Parcă acea picătură de ploaie mi-a luat durerea puțin. Îmi doream mai multe picături, dar poziția nu-mi plăcea. Nimic nu-mi plăcea.

Problema era că dilatația întârzia în continuare și tot efortul era în van. După 8 ore de travaliu ajunsesem doar la dilatație 4 și mai aveam atât de mult până la 10.. Și atunci Marius mi-a explicat situația într-o manieră de invidiat și m-a pus să aleg: să merg mai departe (în stilul ăsta lent și îngrozitor de dureros, ținând cont că,  datorită oboselii, nu aveam șanse prea mari să rezist până la capăt) SAU: anestezie peridurală (care știam că nu e recomandată după o cezariană, existând riscul de ruptură uterină fără ca eu să o simt) SAU: cezariană (pe care nu o puteam accepta din start).

Încercând în pauza de 3 minute dintre contracții să iau deciza cea mai bună, și spunând cu glas tare că voi rezista până la capăt, că nu vreau să mă supun niciunui risc, nici pentru mine nici pentru copil, a venit iar gheara cumplită pe care nu o mai suportam și am spus hotărât: ‘DA, peridurală! Orice, dar nu cezariană!’ și am răbufnit în plâns de ciudă că nu mai pot lupta cu durerea.

Știam că în cazul unui VBAC o anestezie nu e recomandată, dar poate face și minuni.

naştere naturală

Nașterea

Așa a fost cazul meu. Totul a pornit de la faptul că imediat dupa ce anestezia și-a făcut efectul (între timp au ajuns și dopurile mele de urechi :D), am dormit o oră și jumătate. Odihna a făcut minuni. M-am trezit zâmbind și spunând întregii echipe medicale ce bine e să dormi. Doar despre asta vorbeam. Fizic mă refacusem, aveam din nou ochii deschiși, iar psihic m-am eliberat total când le-am povestit celor din sală experiența cezarienei mele care mi-a lăsat urme neplacute în suflet. Am simțit că Marius și Irina m-au înțeles total și parcă mi-au dat astfel curaj, relaxare, liniște… un zâmbet de-un calm indescifrabil…

Ei bine, cei doi factori, odihna și înțelegerea de care am simțit că am avut parte atunci când mi-am vărsat oful, m-au ajutat să trec de la dilatație 4 direct la 10. Corpul și psihicul meu au cunoscut o relaxare maximă. Când l-am auzit pe Marius spunând ‘s-a angajat’ nu știam dacă e de bine sau de rău. În mintea mea zăpăcită și rătăcită de atunci mă gândeam la angajator/angajat, nicidecum la bebele care este pregătit să iasă J)

Replica ‘i se vede capul’ mi-a oferit un zâmbet parcă pictat cu pensula lent. Toata teama că mi se poate întâmpla ceva rău sau că pot ajunge iar la cuțit mi-a trecut deodată. Și îmi doream să nasc mai repede, să trăiesc acel moment mult așteptat!

Am simțit cum mă cuprinde acel sentiment de fericire…și nu mai aveam răbdare. Momentul expulziei a durat puțin.. și aici psihicul m-a ajutat. Puțin nervoasă și suparată pe un eveniment trăit după prima naștere, pe care îl povesteam în momentul expulziei, mi-a dat putere să împing și să iasă bebele ușor. Foarte funny era că de supărare în timpul expulziei povesteam. Ceva specific mie, să vorbesc J) Irina, un foarte bun psiholog dealtfel, îmi punea special întrebări să mă irite ca să împing și mai tare. N-am crezut că expulzia va fi așa ușoară; mă așteptam din povești să fie mai greu.

Totul a fost o combinație a psihicului și stării fizice care, într-o dozare bună, a dat rezultate pozitive. Pregătirea mea psihică, motivația, convingerea și cuvintele de încurajare a celor din sala de nașteri au contat 90% să merg mai departe sau nu.

florenta 2

Trăiri și emoții

În momentul în care mi-a fost pus bebele pe piept viața mea a luat parcă o altă turnură. În secunda doi i-am cântat. Erau cântece religioase în italiană, care parcă te înălțau atunci când le ascultai. Asta am simțit atunci când, în toata sala s-a așternut o liniște de nedescris. Zâmbetele pline de emoții și strălucire ale celor din jur îmi confirmau că într-adevar.. este un vis implinit! Nu exagerez când spun că instant s-a oprit bebele din plans și de atunci nu a mai scos niciun sunet. Bebitză s-a uitat în ochii mei continuu timp de o oră întreagă când i-am cântat fără oprire. Deși el nu mă vedea, mă auzea și îmi căuta cu privirea vocea, atât de cunoscută lui din burtică. De așa mare fericire, mi-am dat seama că nici măcar nu am plâns așa cum ma așteptam.. eram prea fericită… Am vărsat câteva lacrimi mai târziu când mi-am dat seama că aș fi putut trăi aceste momente unice și acum 2 ani… Curajul și lupta împotriva sistemului mi-au adus însă acum recompensa maximă.

Sentimentele pe care le-am simțit nu am cum să le descriu. Niciun cuvânt nu le poate descrie, în nicio limbă.
Bucuria pe care am simțit-o prima oară când s-a uitat în ochii mei mă va însoți în fiecare moment al vieții de-acum încolo. Totul pare că s-a întamplat ieri. Sunt atât de fericită că am reușit să-mi împlinesc visul și să mă simt MAMĂ până la capăt…!

Mi-au trecut frustrările, am lăsat în urmă amintirile neplăcute ale primei nașteri și am simțit fericirea de a da naștere unui copil.

Recuperarea a fost incomparabilă cu cea de după cezariana de acum 2 ani, fapt ce a contribuit la un psihic pozitiv imediat dupa naștere, un element foarte important atunci când intri în contact cu bebe.

Și ca să închei într-o formă ușor filosofică, daca am avut o misiune pe acest Pământ a fost acela de a naște cum simt. E minunat să fii femeie, e minunat să devii mamă..!

Mulțumesc din suflet

Mulțumesc lui Marius Romila, fără de care nu aș fi avut curaj să nasc prin VBAC. Un medic și deopotrivă un psiholog extraordinar! Am avut încredere totală în el. Un medic calm, sigur pe el, care mi-a explicat la fiecare pas absolut tot ce se întâmplă și asta m-a liniștit. Un bun psiholog, care m-a ascultat în momentele dificile și a știut ce să-mi spună ca să iau decizia cea mai bună și ca să pot merge mai departe. Mai ales în acele momente când rațiunea mă părăsise și parcă nu mai vedeam luminița din capătul tunelului..

Mulțumesc doulei mele, îngerașului meu păzitor, consultantului meu de suflet – Irina, care m-a convins că alegerea mea de a naște natural este cea mai bună. Ea a fost promotorul meu, de la ea am învățat multe, ea a fost cea care m-a ajutat să mă informez cât mai bine și toate acestea mi-au dat curaj. Ea mi-a înlăturat toate temerile, fără ea nu aș fi avut curaj să nasc natural.

Mulțumesc soțului care m-a suportat și care a participat cot la cot cu mine la naștere și fără de care poate nu aș fi reușit să lupt atât și să fiu puternică. Mulțumesc că ai avut curajul să participi activ alături de mine!

florenta 3

Notă

Scriu acest articol pentru a încuraja alte viitoare mame ca atunci când iau decizia de cum vor să nască, să se informeze bine, din timp și nu la oricine. La persoane specializate și dornice să le asculte dorințele legate de naștere și să nu țină cont de ‘gura lumii’ sau de poveștile îngrozitoare ale unor mame care nu-și dau seama cât de mult rău pot face prin poveștile lor. Să nu renunțe în a lupta cu propriul psihic atât de sensibil în perioada sarcinii, pentru că suntem puternice..mai puternice decat credem noi. Să nu renunțe în a lupta cu sistemul care din pacate nu încurajează VBAC-ul. O naștere, mai ales un VBAC, ne poate schimba viața. Să nu uităm că nașterea este cea mai importantă amintire din viața unei femei, e cel mai fericit moment al vieții unei femei.

Și ce am învățat din această experiență unică a fost să fac lucrurile așa cum simt. Să nasc cum simt..!  Și de atunci acest moto mă călăuzește în fiecare clipă a vieții.

Semnat,

o mămică fericită

 

 

scris de la 19 May, 2014  
În categoria Naştere

Comentarii

Un răspuns la “Cum poate deveni un vis realitate prin VBAC”

Trackbacks

Vezi ce spun ceilalţi despre acest articol...
  1. More methods says:

    More methods

    Cum poate deveni un vis realitate prin VBAC : Naste cum simti – Cursuri Lamaze Bucuresti