Baza de dovezi pentru cei Zece Pași ai Îngrijirii Mother-Friendly (Journal of Perinatal Education, Vol. 16, Supliment 1, iarna 2007), publicată în jurnalul profesional internațional Lamaze, este rezultatul unei extinse treceri în revistă a cercetărilor din spatele practicilor actuale de îngrijire maternă de către grupul expert de lucru al Coalition for Improving Maternity Services (CIMS). Citizens for Midwivery și BirthNetwork National au creat acest rezumat al concluziilor crecetării cu privire la cei Zece pași penru o îngrijire Mother-Friendly, așa cum au fost definiți în cadrul Mother-Friendly Childbirth Initiative (MCFI) a CIMS, și un Apendice care examinează nașterea în afara spitalului.

Pasul 1: Le oferă tuturor mamelor ce nasc acces la însoțitori la naștere, sprijin în travaliu, îngrijire de către moașe profesioniste.

Acces nerestricționat la însoțitori la naștere:

Perceperea sprijinului în timpul travaliului a fost ingredientul-cheie în satisfacția femeii cu privire la experiența nașterii și a fost mai important în determinarea stării de satisfacție decât experiența durerii sau staisfacția eliberării de aceasta. A fost raportată mai multă satisfacție cu privire la sprijinul în travaliu atunci când acesta era oferit de partener sau de doula, decât atunci când era oferit de doctor sau de asistentă.

Accesul la sprijinul în travaliu:

Folosirea sprijinului în travaliu a redus probabilitatea cererii de anestezice, a durerii intense postpartum, și a crescut probabilitatea nașterii spontane (naștere vaginală fără forceps sau extragere cu vacuum), a crescut nivelul de satisfacție cu privire la experiența nașterii și a dus la mai puține cezariene și la mai puțină oxitocină în timpul travaliului.

Accesul la îngrijire de către moașe profesioniste – folosirea moașelor a fost asociată cu:

• Creșterea lungimii vizitelor prenatale, mai multă educație și consiliere în timpul îngrijirii prenatale și mai puține internări în spital.
• Mai puțină nevoie de analgezice și/sau de anestezie epidurală și creșterea folosirii metodelor alternative de calmare a durerii, precum și mai multă libertate de mișcare în timpul travaliului și administrare de lichide și mâncare.
• Scăderea frecvenței amniotomiilor (ruperea membranelor), a perfuziilor, a monitorizării electronice fetale, a inducerilor și augmentărilor travaliului; de asemenea, mai puține leziuni ale perineului, prin aceea că au existat mai puține epiziotomii, rupturi rectale și perinee mai intacte.
• Mai puține cezariene per total, inclusiv mai puține cezariene de urgență din cauza stresului fetal sau a progresului inadecvat al travaliului, și mai multe nașteri vaginale după cezariene (VBAC). Mai puțini bebeluși născuți prematur, cu greutate scăzută sau cu complicații, cum ar fi leziunile de la naștere sau nevoia de resuscitare după naștere și mai mulți bebeluși alăptați exclusiv la 2-4 luni după naștere.

Pasul 2: Furnizează informații precise, descriptive și statistice despre practicile de îngrijire la naștere.

Singurul studiu despre acest subiect a arătat că furnizarea de informații bazate pe dovezi nu dăunează. Conceptul de ”consimțământ informat” este recunoscut în general ca fiind un drept fundamental al omului, incluzând legea federală HIPAA. Sunt incluse în acest drept discuțiile despre beneficiile/riscurile tratamentului sau ale non-tratamentului, consimțământul și refuzul informate, precum și dreptul de bază al omului la autonomie.

Pasul 3: Furnizează îngrijire competentă din punct de vedere cultural.

Îngrijirea competentă din punct de vedere cultural a fost asociată cu o îmbunătățire a comunicării, cu evitarea erorilor medicale, satisfacție crescută a pacientului/cilentului și încredere în furnizorul de sănătate.

Pasul 4: Îi oferă femeii care naște libertatea de a merge, de a se mișca și de a-și alege pozițiile corpului

Nu s-a găsit nicio dovadă că mișcările dăunează atunci când nu sunt restricții pentru a corecta o complicație. Mersul, mișcarea și schimbările de poziție pot scurta travaliul în prima și a doua etapă, au fost forme eficiente de calmare a durerii, au dus la mai puține tipare neliniștitoare de tensiune arterială fetală, la mai puține leziuni ale perineului și la mai puține hemoragii. Mersul în prima etapă a travaliului a scăzut probabilitatea nașterii chirugicale și a extracției cu vacuum sau forceps.

Pasul 5: Are politici, proceduri de colaborare, consultații și legături cu resursele comunității clar definite.

Beneficiile atât pentru mame, cât și pentru nou-născuți, au fost asociate cu continuitatea îngrijirii și cu abordările colaborative ale îngrijirii, incluzând mai multe nașteri vaginale spontane, o frecvență mai scăzută a anesteziei epidurale, copiii care au mai puțină nevoie de resuscitare și o îmbunătățire a alăptatului. Femeile care nu au primit o îngrijire continuă erau mai puțin predispuse să se simtă sprijinite în timpul travaliului și pregătite pentru a fi părinte și să discute despre sarcină și griji și probleme postpartum cu îngrijitorii lor.

Pasul 6: Nu folosește de rutină practici și proceduri care nu sunt sprijinite de dovezi științifice.

Exemple de intervenții folosite frecvent și care nu sunt sprijinite de dovezi:

• Amniotomiile de rutină (ruperea membranelor) nu au redus rata cezarienelor, pot crește riscul de tensiune arterială fetală îngrijorătoare, pot crește rata infecțiilor materne și neonatale și pot duce la prolapsul cordonului ombilical.
• Monitorizarea fetală electronică continuă de rutină (MFEC), comparată cu auscultarea intermitentă, a crescut probabilitatea nașterii vaginale instrumentate și de cezariană și nu a redus rata scorurilor Apgar scăzute, a nașterilor de copii morți și a mortalității infantile, a internărilor în secțiile de îngrijire specializată a sugarilor sau incidența paraliziei cerebrale. Crizele neonatale asociate cu dozele mari de oxitocină au fost reduse cu privire la MFEC.
• Inducerea electivă a travaliului (fără indicație medicală) a fost asociată cu o creștere în folosirea analgezicelor și a anesteziei epidurale și în incidența tiparelor îngrijorătoare de bradicaride sau tahicardie fetală, a distociei  umerilor (umeri blocați la naștere), a nașterilor vaginale instrumentate și a cezarienelor.
• Epiziotomia nu a îmbunătățit rezultatele neonatale și a dus la mai multă durere, mai multe ruperi rectale, vindecare mai proastă, mușchi pelvieni mai slabi și o funcționare sexuală mai proastă.
• Cezariana a crescut probabilitatea infecțiilor, a complicațiilor anestezice, a rănilor chirugicale, a histerectomiilor, a nevoii de transfuzii sangvine, a durerii cronice, a eșecului în alăptare, a sănătății mentale și fizice precare, a infertilității și a problemelor de atașare a placentei cu risc de mortalitate în sarcini viitoare, pe lângă faptul că a crescut probabilitatea unor cezariene riscante pentru sarcinile viitoare.

Pasul 7: Educă personalul cu privire la metode nonmedicamentoase de reducere a durerii și nu promovează folosirea analgezicelor și anestezicelor.

• Masajul și încurajarea atingerii au fost asociate cu durere, stres și anxietate maternale reduse și le-a jutat pe femei să facă față travaliului.
• Hipnoterapia a fost asociată cu o nevoie redusă de analgezice și de augmentare a travaliului prin oxitocină, cu o satisfacție maternă crescută cu privire la calmarea durerii și cu o durată mai scurtă a travaliului.
• Hidroterapia (scufundarea într-o cadă cu apă caldă) a fost asociată cu tensiune arterială maternă scăzută, durere scăzută în timpul fazei de dilatare a travaliului, cu o nevoie redusă de analgezice sau de anestezie și de augmentare a travaliilor încete, cu mai puține malpoziţionări fetale și cu o satisfacție crescută a mamelor cu privire la efortul de împingere.
• Complicațiile anesteziei epidurale includ mâncărimi severe (epidurala narcotică), travaliu prelungit, folosirea de mai multă oxitocină, mai mulți bebeluși prost poziționați, folosirea crescută a nașterii vaginale intrumentale (extracție cu vacuum sau cu forceps), mai multe ruperi rectale și, posibil, mai multe operații de cezariană, în special când anestezia este inițiată în travaliul timpuriu.
• Atunci când au fost folosite opioidele (derivate ale morfinei) nou-născuții erau mai predispuși să întâmpine probleme respiratorii și de întârziere a alăptării.

Pasul 8: Le încurajează pe toate mamele și familiile să-și atingă, să-și țină în brațe, să-și alăpteze și să-și îngrijească bebelușii.

Atingerea, ținerea în brațe și îngrijirea sugarilor au fost asociate cu un atașament mamă-copil mărit, fie că nou-născutul era sănătos, bolnav, prematur sau cu o malformație congenitală. Eliminarea sau minimizarea separării mamelor de bebeluși pentru diferite proceduri a redus stresul pentru copii sănătoși sau bolnavi. Contactul piele-pe-piele neîmpiedicat a crescut inițierile și durata alăptării pentru mamele cu bebeluși sănătoși.

Pasul 9: Descurajează circumciziile nonreligioase ale nou-născuților.

Circumcizia făcută în perioada imediat după naștere nu a prevenit problemele care apar în adolescență sau la maturitate. Dacă admitem o rată de complicații de 2%, circumcizia făcută pentru 1000 de băieți nou-născuți ar preveni 9 cazuri de infecție infantilă a tractului urinar, dar ar cauza complicații pentru 20 de bebeluși. Alternativele fără riscuri sau cu riscuri scăzute pot duce la aceleași beneficii asociate circumciziilor de rutină.

Pasul 10: Se străduiește să parcurgă cei Zece Pași ai spitalului Baby-Friendly pentru a promoiva alăptarea, conform OMS/UNICEF.

Promovarea alăptării de către spitale poate crește durata alăptării exclusive. Bebelușii născuți în clinici care aderă la Inițiativa Spitalului Baby-Friendly, Zece pași pentru alăptarea de succes, au avut o probabiltatea mai mare de a fi alăptați la 12 luni decât cei născuți în altfel de spitale, o probabilitate mai mare dea fi alăptați exclusiv la 3 și 6 luni și mult mai puține infecții ale tractului gastrointestinal.

Apendice: Nașterea poate avea loc în siguranță acasă sau în centre de naștere

Rezumă dovezile atât cu privire la nașterea acasă (femei cu risc scăzut care planifică să nască acasă cu un asistent calificat), cât și cu privire la nașterea în centre de naștere independente (instituții independente care furnizează servicii de îngrijire pentru mamele și nou-născuții cu risc scăzut). Recenzenții au găsit următoarele:

• Rate mai mici de inducere și augmentare a travaliului, mai puține amniotomii, perfuzii, monitorizare fetală electronică continuă.
• Mai puțină nevoie de analgezice sau de anestezie epidurală sau de rahianestezie, mai multă libertate de mișcare în travaliu (nașterea acasă).
• Un management mai bun al durerii în travaliu, mai multă libertate de mișcare și administrare de lichide sau mâncare în timpul travaliului (centrele de naștere).
• Mai puține operații de cezariană, extracții cu vacuum și cu forceps și epiziotomii.
• Rezultate similare în comparație cu bebelușii femeilor cu rsic scăzut care-și planifică nașterea în spital.

”Datorită naturii sale inerent neintruzivă și intimă, nașterea în afara spitalului favorizează îngrijirea mother-friendly.”

O echipă de consilieri misterioşi vor să readucă alăptarea în atenţia bucureştenilor. Vor reuşi?

Provocarea este mare, dar ei sunt pregătiţi prin antrenament intens, zi şi noapte.

Au luat atitudine, decretând săpămâna 10-16 august – Săptămâna alăptării în Bucureşti . În perioada respectivă vor fi de neoprit: în parcuri, în malluri, la supermarket, aiurea în tramvai, la ştrand, pe terasă, la Ikea, la piaţă, peste tot, vă veţi lovi de ei.  Aleargă, se caţără, zboară (ok, m-am uitat la Heroes), calcă pe biberoane, alăptează în public, răspund la întrebări, dau informaţii, sunt fantastici!

Apoi, ta-da-da-daaam, apoi, duminică urmează ÎNTÂLNIREA:

Consilierii, într-o sală de bal, invită mame, gravide, bebeluşi, taţi, copii care nu mai sunt bebeluşi, îi invită pe toţi aceştia la:

Grupul de sprijin pentru alăptare

Să vorbim, să dezbatem. Vă dezvălui o temă, pentru restul trebuie să veniţi:

• Ştim cu toţii ca laptele matern e cel mai tare. Atunci de ce 80% dintre copii primesc formulă?

Se discută despre factorii care influenţează negativ alăptarea. Cum să prevenim şi cum să rezolvăm.  Ies scântei, vă zic eu!

Vă zic şi un banc cu alăptarea:

“Compania Vacana îşi promovează noile produse într-o cireadă. Aleg ei o vacă, mai bălţată un pic.

- Bună ziua.  Am creat cel mai bun substitut pentru laptele de vacă. Viţelul dvs va fi încântat să bea noul Vacana cu bifidus şi imunofortis. Este ideal pentru el, un înlocuitor perfect, adaptat stomacului, sistemului nervos şi previne îmbolnăvirea micului dvs viţel.  Avem şi o promoţie, dacă cumpăraţi…

- Aloooo, ce,  mă crezi vaca nebună???”

Nu vă lăsaţi înşelaţi de şarlatani.

Pe stradă, veţi recunoaşte adevăraţii consilieri după uniformele speciale. Le facem publice cu o zi înainte, pentru a preveni copierea lor.

Cei de la Vacana şi Cuibuşor sunt nişte impostori, feriţi-vă!

Date pentru Grup:

Duminică, 16 aug, ora 18,00.

Locaţia: strada Pretorienilor nr 11.   Zona Izvor.

Păstrăm legătura. Revin cu cele mai noi informaţii despre locaţia consilierilor şi activitatea lor.

Human milk rulz!

Sponsor principal: www.sling.ro

Partener media:

Febra este una din cele mai comune manifestări nu doar a virozelor respiratorii, ci şi a oricărei boli infecţioase. Organismul se autostimulează, producând diverse substanţe care să lupte cu agentul patogen. Cea mai importantă substanţă de acest gen este interferonul. Acesta este o proteină specială, care are capacitatea de a neutraliza viruşii, iar cantitatea acestei proteine are o legătură directă cu temperatura corpului. Cu cât e mai mare temperatura, cu atât mai mult interferon se produce. Cantitatea de interferon ajunge la nivelul maxim în a doua sau a treia zi de febră. Acesta este şi motivul pentru care cele mai multe viroze se termină cu bine în a treia zi de boală. Dacă însă se produce mai puţin interferon, de exemplu copilul este slăbit (nu poate reacţiona la infecţie prin febră) sau părinţii sunt “prea deştepţi” şi scad repede febra, atunci şansele că boala să treacă în 3 zile sunt foarte mici. În acest caz, toate speranţele sunt anticorpii, care în mod sigur vor nimici virusul, dar durata bolii va fi alta, în jur de 7 zile.

Fiecare copil e un individ aparte şi tolerează febra în mod diferit. Există copii care se joacă liniştiţi şi cu febră de 39 grade, există copii care şi pragul de 37,5 îl tolerează rău, astfel că nu se pot da recomandări universale referitoare la pragul până la care trebuie aşteptat înainte de administrarea antitermicului.

Important este să fie reţinute următoarele:

Atunci când creşte temperatura corpului, trebuie făcut tot posibilul ca organismul să poată pierde căldura.

Căldura se pierde în 2 moduri – evaporarea transpiraţiei şi încălzirea aerului inspirat. Cele 2 acţiuni obligatorii:

1. Multe lichide – ca să aibă ce transpira.

2. Aer răcoros (temperatura optimă 16-18 grade) – ca să aibă ce încălzi.

Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, există o foarte mică probabilitate ca organismul să nu se descurce singur cu temperatura corpului.

Atenţie!

În momentul contactului pielii cu ceva rece, se produce o contractare/spasm al capilarelor epidermei, se încetineşte fluxul sangvin, se reduce producerea transpiraţiei şi pierderea căldurii. Temperatura pielii va scădea, dar temperatura organelor interne va creşte. Iar acest lucru este periculos!

Nu este recomandată aplicarea metodelor fizice de răcire acasă: gheaţă, cearşafuri umede reci, clisme reci, etc.! În spitale sau după vizita medicului se poate, pentru că înainte de aplicarea acestor metode doctorii prescriu medicamente speciale, care previn contractarea capilarelor de pe epidermă. Acasă însă trebuie evitat orice ar putea provoca această contractare. Aerul trebuie să fie răcoros, dar îmbrăcămintea suficient de călduroasă.

Particulele de căldură sunt eliminate din organism odată cu evaporarea transpiraţiei, iar în felul ăsta scade temperatura corpului. Au fost găsite câteva metode care permit o accelerare a evaporării, frecţiile cu alcool sau oţet. Oameni buni! Nici nu vă puteţi imagina cărui pericol supuneţi copilul utilizând aceste metode! Când copilul transpiră, deja temperatura scade de la sine. Frecţia pe o piele uscată este interzisă categoric, pentru că pielea copilului este atât de firavă şi subţire, încât toate acele substanţe folosite pentru frecţie sunt absorbite în sânge. În cazul frecţiilor cu alcool se poate ajunge la intoxicare cu alcool, iar in cazul celor cu oţet – la intoxicare cu acid.

Concluzia este evidentă – niciodată să nu faceţi frecţie. Dacă a transpirat copilul, schimbaţi-i hainele şi liniştiţi-vă.

Cu cât e mai mare temperatura corpului, cu cât mai mult a transpirat, cu cât e mai cald în casă, cu atât mai mule lichide trebuie administrate. Cea mai bună băutura pentru copiii din primul an de viaţă e compotul de stafide. Pentru copiii mai mari – compotul din fructe uscate (nota traducătorului: fructele uscate sunt foarte bogate în potasiu şi alte minerale care se elimină în timpul transpiraţiei). Ceaiul de zmeură creşte brusc transpiraţia, dar pentru asta trebuie să fiţi siguri că există resurse pentru transpiraţie, adică înainte de ceaiul de zmeură copilul trebuie să mai bea şi altceva (de exemplu compot). În orice caz, înainte de împlinirea vârstei de 1 an nu trebuie dat la copii ceai de zmeură.

Dacă însă copilul refuză anumite lichide, lăsaţi-l să bea orice vrea el (apă plată, lapte, alte tipuri de ceaiuri, de măceşe, de coacăze etc.) decât să nu bea deloc. El are nevoie de lichide pentru a preveni o creştere a densităţii sângelui, care poate apărea în contextul creşterii temperaturii corpului. Orice lichid, însă, ajunge din stomac în sânge doar după ce temperatura lichidului ajunge la temperatura stomacului: dacă e prea rece, va fi absorbit doar după încălzire, dacă va fi prea cald, se va absorbi doar după ce se mai răceşte.

Concluzia: temperatura lichidului administrat trebuie să fie aceeaşi cu temperatura corpului (plus/minus 5 grade).

Există destul de frecvent situaţii când creşterea temperaturii corpului este greu de suportat de către copil. Se poate întâmpla ca febra să fie periculoasă pentru copil, dacă acesta are anumite patologii ale sistemului nervos şi aceasta să provoace convulsii. Dar chiar şi pentru un organism perfect, temperatura mai mare de 39 grade, care persistă mai mult de o oră, are efecte negative mai multe decât pozitive.

Reieşind din cele de mai sus, putem evidenţia 3 situaţii când are rost utilizarea medicamentelor:

1. Organismul tolerează rău febra;

2. Patologii ale sistemului nervos;

3. Temperatura depăşeşte 39 grade.

De reţinut: eficienţa oricărui medicament este mai mică, iar probabilitatea apariţiei efectelor secundare este mai mare dacă nu se insistă asupra celor 2 aspecte descrise mai sus – administrarea de lichide şi reducerea temperaturii aerului în încăpere.

Medicamentul optim pentru utilizare de către părinţi este paracetamolul (mai bine supozitoare). Paracetamolul este un medicament unic din punct de vedere al siguranţei, chiar şi o depăşire de 2-3 ori a dozei, de regulă, nu duce la consecinţe grave, deşi nu trebuie depăşită doza în mod conştient. Este şi uşor de administrat datorită multiplelor forme de prezentare – pastile, siropuri, prafuri solubile, supozitoare. Câteva informaţii utile referitoare la paracetamol:

1. Cel mai important este că eficienţa paracetamolului este foarte mare în cazul virozelor respiratorii. În cazul infecţiilor bacteriene, paracetamolul nu ajută pe o perioadă îndelungată de timp sau nu ajută deloc. Altfel spus, dacă există o infecţie mai serioasă, nu veţi reuşi să reduceţi semnificativ temperatura corpului cu ajutorul paracetamolului. Astfel, părinţii pot evalua corect gravitatea bolii: dacă după administrarea paracetamolului temperatura a scăzut brusc, înseamnă că e cel mai probabil vorba de o infecţie respiratorie virală. Însă dacă lipseşte efectul în urma administrării paracetamolului, ar fi bine să vă adresaţi medicului cât mai repede.

2. Paracetamolul este fabricat de sute de firme, având sute de denumiri şi zeci de forme de prezentare. Nu contează denumirea sau ambalajul. Eficienţa preparatului este determinată în primul rând de doză.

3. Deoarece paracetamolul este un preparat care de cele mai multe ori este utilizat fără indicaţia medicului, trebuie să cunoaşteţi modul de administrare. De regulă, dozele sunt indicate în prospect sau pe ambalaj.

4. Paracetamolul nu tratează. Paracetamolul reduce manifestarea unui anumit simptom – febra.

5. Paracetamolul nu se utilizează în scheme, adică atunci când a venit ora – de ex. câte o linguriţă de 3 ori pe zi. Paracetamolul se administrează doar atunci când există motive: febră – administrat paracetamol, febra a cedat – nu se mai administrează paracetamol.

6. Paracetamolul nu va fi administrat mai mult de 4 ori în 24 ore şi nici mai mult de 3 zile la rând.

În orice situaţie, părinţii trebuie să-şi dea seama că utilizarea paracetamolului este doar o măsură temporară, care permite aşteptarea liniştită a medicului. Utilizarea altor antitermice (aspirină, algocalmin, ibuprofen) va fi făcută doar la recomandarea medicului.

Autor: Dr. Iuriy Komarovskyi

Tradus de Cristina Gojineţchi

Articol preluat de pe: www.attachmentparenting.ro

Declanşatori din prezent

Orice mamă este programată biologic să aştepte un suport emoţional sporit atunci când apare bebeluşul ei; are nevoie să fie ţinută în braţe, să se simtă în siguranţă, ascultată de partener, de prieteni, de propria ei mamă sau familie. În timpul sarcinii, la naştere şi în lunile care urmează, mamele sunt mai fragile din punct de vedere emoţional şi au nevoie de mai multă înţelegere. Este un fapt normal.

Taţii sunt protectorii principali ai bunăstării emoţionale a familiei iar lipsa de suport emoţional din partea lor poate costa mult. Unele femei care suferă de DPN relatează că partenerii lor fie nu le sprijină, fie sunt prea dominatori. Dar şi cu cei mai înţelegători parteneri uneori nu este suficient, în fapt ambii părinţi au nevoie de sprijinul susţinut al întregii familii, al prietenilor şi comunităţii.

Ca în toate etapele maternităţii, un suport emoţional crescut este esenţial şi în timpul naşterii. Suportul emoţional plin de atenţie al unui companion are un impact atât de profund încât reduce semnificativ apariţia complicaţiilor medicale. Mamele care sunt acompaniate de o persoană apropiată de sex feminin, dar şi de partenerul lor, au un travaliu mai scurt, o incidenţă redusă de operaţii cezariene, iar bebeluşii lor necesită mai rar terapie neonatală intensivă.

Nu este neobişnuit ca mamele să se simtă împovărate şi indignate, sau chiar să manifeste ieşiri de-a dreptul ostile faţă de bebeluşi. Este nerealist şi nedrept să ne aşteptăm ca toate proaspetele mămici să se simtă pline de bucurie. Schimbările pe care un bebeluş le aduce în viaţa lor pot fi percepute ca un şoc pentru care nimeni nu le-a pregătit. Odată cu sosirea copilaşului iubit, pierdem mult din libertatea noastră, din spaţiul personal, din timpul petrecut cu noi înşine sau cu partenerul. Unele mame simt că statutul lor a dispărut, că nu mai sunt importante şi valoroase. Dacă şi-au întrerupt o carieră, ele experimentează o înfricoşătoare pierdere de identitate. Aşa că este necesar un proces de plângere, prin care să se poată detaşa cu eleganţă de stilul de viaţă aşa cum era el înainte de bebeluş. Pentru că nu anticipase vreun sentiment negativ şi se aşteptase să simtă euforie şi dragoste faţă de bebeluş, mama este dezamăgită de ea însăşi. Simte că a eşuat, iar asta îi intensifică depresia. De aceea, orice mamă are nevoie de suport empatic continuu din partea familiei şi a prietenilor, a celor care au fost deja în aceeaşi situaţie şi o pot ghida pentru a o depăşi. Are nevoie de prieteni care o pot lua în braţe, îi pot împărtăşi propriile lor experienţe şi o pot reasigura că stările ei emoţionale schimbătoare sunt OK.

Dacă o mamă se simte tristă şi plânge, asta nu indică neapărat o depresie. Plânsul este modul natural al organismului de a se elibera de suferinţa emoţională. Dacă o mamă plânge, în loc să i se spună că are o problemă psihologică ar trebui să fie ascultată, ţinută în braţe, iubită.

Este vorba de depresie sau de traumă?

Pentru unele mame, DPN poate fi un diagnostic eronat, ele pot suferi de Sindromul de Stress Post Traumatic (SSPT). Pentru multe femei, experienţa travaliului poate fi deosebit de traumatizantă. În jur de 20% dintre mame îşi pierd cel puţin o parte din amintirile referitoare la experienţa travaliului: tot ce îşi amintesc este “o ceaţă”. Această amnezie parţială este un fel de disociere şi un simptom clasic de SSPT. Psihologii britanici au descoperit că 2-5% dintre mame dezvoltă SSPT după o naştere dificilă. Un procent mult mai mare suferă de alte simptome ale SSPT, precum coşmaruri, gânduri invazive, probleme cu alăptarea, sentimentul de eşec, sentimente de înstrăinare sau dificultăţi în bonding-ul cu bebeluşul.

Atmosfera spitalicească, rece, a sălilor de naştere şi procedeele invazive ale obstetricii preventive moderne, toate acestea constituie pentru multe femei o agresiune. De cele mai multe ori, naşterea este resimţită ca o schimbare înfricoşătoare, un moment în care mamele au o nevoie profundă de legături sufleteşti empatice; au nevoie să li se valideze sentimentele de teamă. Mamele se simt extrem de vulnerabile în aceste momente, iar sălile moderne de obstetrică pun prea puţin accent pe nevoile lor emoţionale. Multe femei simt că au pierdut controlul, că se execută procedee pe care nu le înţeleg sau cu care nu sunt de acord iar aceste temeri ale lor sunt desconsiderate de echipa medicală. Mai mult, în spitalele care separă proaspetele mămici de bebeluşii lor, nevoia instinctuală copleşitoare de a fi aproape de copil este înlăturată cu brutalitate. Multe mame se simt devastate de această separare, se simt pustiite, jefuite, poate fără să îşi dea seama de ce.

În practica mea, de-a lungul anilor, am auzit foarte multe mame plângându-se cu amărăciune că, atunci când şi-au exprimat aceste sentimente personalului medical, au fost catalogate drept “iraţionale” şi ignorate. O parte din angajaţii spitalului minimizează şi banalizează fluctuaţiile emoţionale ale mamelor care trec prin această perioadă delicată – teama, durerea, sentimentul de neputinţă – ca şi cum singurul lucru care ar conta ar fi ca mama şi copilul să supravieţuiască acestui proces nevătămaţi fizic. Depresia începe atunci când, la încercările femeilor de a-şi verbaliza sentimentele, li se transmite mesajul “nu aveţi de ce să vă plângeţi”. Acest mesaj este pur şi simplu zdrobitor. Noi toţi închidem ochii în faţa acestor traume şi a consecinţelor nefaste pentru mame, pentru partenerii şi copiii lor.

Jean Robinson, cercetător la Asociaţia pentru îmbunătăţirea Serviciilor Maternale din Marea Britanie spune că incidenţa SSPT în rândul proaspetelor mame a crescut în egală măsură cu sporirea intervenţiilor medicale, precum naşterea indusă şi operaţia cezariană. Dar chiar şi după o naştere naturală, simptomele de SSPT pot apărea atunci când mamele se simt neputincioase şi neajutorate şi când dreptul lor de a lua decizii asupra naşterii le este negat.

Vise sfărâmate

Adesea, factorul care determină ca mama să fie afectate de depresie este reprezentat de nevoi emoţionale fundamentale, legate de sarcină, naşterea copilului sau de viaţa de zi cu zi de mămică – nevoi ce nu sunt împlinite. S-ar putea ca ea să nu ştie cum să îşi valideze singură aceste necesităţi. În momentul apariţiei bebeluşului, când nevoia ei de suport este foarte acută, ea se regăseşte singură ore întregi, faţă în faţă cu un bebeluş care îi solicită permanent atenţia. Multe mame simt, atunci când rămân singure, că ziua parcă nu se mai temină. Atributele maternităţii, precum şi solicitările bebeluşului, naturale, puternice, dar nesfârşite, ajung să fie resimţite ca o povară teribilă. Totul trebuia să fie minunat, în schimb însă totul este obositor şi plictisitor. Se aştepta să plutească de fericire, în schimb se regăseşte chinuindu-se. Este şocată, iluziile ei sunt sfărâmate, iar ea se auto-învinovăţeşte. Nimeni nu i-a spus că o să fie aşa.

Ca să înrăutăţească situaţia, prietenii şi familia îi spun mereu cât de norocoasă este şi cât de fericită trebuie să fie. Asta o face să se simtă şi mai izolată, mai ruşinată, simte ca sigur ceva este în neregulă cu ea. Cel mai tare se agravează situaţia unei mame atunci când i se spune că nu este raţională. Un asemenea comentariu insensibil, într-un asemenea moment de vulnerabilitate emoţională, poate fi zguduitor.

Prevenirea DPN

Pentru a trata DPN trebuie să acţionăm proactiv, înaintea debutului acesteia. Iată câteva aspecte la care să vă gândiţi de-a lungul sarcinii:

• Alege naşterea naturală dacă acest lucru este posibil; medicaţia utilizată la naştere interferează cu eliberarea naturală a hormonilor fericirii şi iubirii;
• Interesează-te cum a decurs naşterea ta şi primii ani ai copilăriei; găseşte consiliere dacă este nevoie;
• Asigură-te că vei avea suport emoţional din plin – din partea partenerului, a prietenilor, sau o doula. Mama sau o altă femeie mai în vârstă sunt, în mod deosebit, importante;
• Implică tatăl cât se poate de mult pe toată durata sarcinii şi în timpul naşterii, astfel încât el să fie acolo pentru a te susţine;
• Nu te lupta cu depresia: în schimb, primeşte-o ca pe o invitaţie la introspecţie, la încetinirea ritmului, la a simţi şi a te vindeca. Ţine un jurnal, desenează;
• Nu sta singură acasă mai mult decât îţi face plăcere. Petrece timpul în compania altor mame, în grupuri de părinţi;
• Nu înmagazina sentimentele. Poţi plânge, exprimă-ţi sentimentele, vorbeşte cât mai mult despre ceea ce simţi;
• Înconjoară-te de persoane care ştiu să asculte;
• Alăptează. Alăptarea eliberează ocitocina, hormonul fericirii şi iubirii;
• Nu te forţa încercând să duci la capăt diverse responsabilităţi înainte de a fi pregătită. Plănuieşte din timp o “lună a bebeluşului” – prima lună după naştere – ca pe o perioadă de tranziţie, de interiorizare a procesului naşterii şi creerii unei familii. Aranjează dinainte de naştere să ai ajutor la treburile domestice pentru această primă lună – pregătirea mâncării, spălatul rufelor, alte activităţi domestice. Prietenii şi familia pot organiza o listă de sarcini – în care fiecare îşi asumă o sarcină – iată un adevărat cadou pentru o mamă.

Autor: Robin Grille

Tradus de: Raluca Nanu

Articol preluat de pe: www.attachmentparening.ro

]]> http://www.nastecumsimti.org/2009/08/06/depresia-post-natala/feed/ 0 http://www.nastecumsimti.org/2009/08/06/este-oare-nasterea-o-procedura-medicala/ http://www.nastecumsimti.org/2009/08/06/este-oare-nasterea-o-procedura-medicala/#comments Thu, 06 Aug 2009 10:48:05 +0000 irina http://www.nastecumsimti.org/?p=105

Ce face diferenţa între un proces natural şi o procedură medicală? Pericolul? Durerea? Durerea din timpul travaliului şi al naşterii nu este o durere traumatică, ci una normală, pozitivă, anticipată.

Complicaţiile unei naşteri pot fi rezolvate cu ajutorul unor intervenţii, dar oare ştim că şi intervenţiile executate de rutină pot duce la complicaţii? Observ în maternităţile noastre că acest proces complicaţii – intervenţii, este de multe ori exact pe dos. De prea multe ori.

Ajută asta cu ceva femeile care merg să nască? Le este mai uşor aşa? Toate aceste proceduri răspund nevoilor mamelor, ale copiilor, ale noii familii?

Care sunt intervenţiile care se practică in jurul naşterii? Foarte multe! Plecând de la declanşarea travaliului, fără motive bazate pe dovezi medicale, trecând apoi prin administrarea de ocitocină într-o perfuzie, injectarea de calciu intravenos, no-spa, scobutil, monitorizarea continuă, restricţionarea mişcărilor în timpul travaliului, injectarea suprasimfizară de xilină (în muşchiul uterin), ruperea artificială a membranelor, dilatarea manuală a colului, epiziotomia, până la recomandarea sistematică a anesteziei peridurale.

Toate aceste intervenţii aduc după ele şi efecte nedorite. Cu siguranţă, atunci când sunt necesare, raportul risc/ beneficiu este favorabil celui de al doilea. Dar când sunt aplicate de rutină, preventiv, ele perturbă desfăşurararea normală a lucrurilor, ducîndu-ne de multe ori într-o situaţie de risc. Pe lângă efectele adverse, medicalizarea excesivă a naşterii, intervine şi în funcţionarea normală a hormonilor în timpul travaliului, al naşterii şi al perioadei post partum. Endorfinele, morfina naturală, nu mai sunt eliberate. Este perturbat mecanismul de care depinde lactaţia: ocitocină-prolactină. Riscul apariţiei depresiei post-natale creşte.

Dar mai este ceva, încă şi mai important, mai este un mesaj pe care toate aceste intervenţii îl transmit: “Nu poţi face asta, nu eşti în stare!”, “Lasă, că te ajutăm noi, stai liniştită! ”, “Priveşte, poţi să asişti la naşterea copilului tău, nu trebuie să te implici deloc!”

Femeile au puterea de a da naştere pruncilor. O putere pe care nu ne-o poate lua nimeni.

de Irina Popescu, Educator Prenatal Lamaze

]]> http://www.nastecumsimti.org/2009/08/06/este-oare-nasterea-o-procedura-medicala/feed/ 1 http://www.nastecumsimti.org/2009/07/30/alaptarea-copilului/ http://www.nastecumsimti.org/2009/07/30/alaptarea-copilului/#comments Thu, 30 Jul 2009 15:40:50 +0000 irina http://www.nastecumsimti.org/?p=67 “Tot mai mult femei isi alapteaza copiii si tot mai multe sunt cele care gasesc in alaptat o bucurie astfel incat il continua mai mult decat se gandisera initial ca o vor face.
UNICEF incurajeaza alaptarea pana la 2 ani si mai mult, iar AAP are in desfasurare incurajarea mamelor de a alapta cel putin 1 an si mai mult, atat timp cat doresc mama si copilul. Chiar si Societatea Canadiana de Pediatrie, in ultimele declaratii despre alaptare recunoaste ca mamele isi doresc sa alapteze pana la 2 ani si mai mult.
Alaptarea pana la de varsta 3 – 4 ani era o obisnuinta in multe colturi ale lumii de-a lungul istoriei omenirii, pana recent, dar inca este o obisnuinta prezenta in multe societati.
De ce ar trebui alaptarea sa continue si dupa 6 luni? Pentru ca si mamele si copii, deseori, se bucura de alaptare.De ce sa opresti o relatie placuta? Este chiar bine sa continui alaptarea pentru sanatatea si bunastarea atat a mamei, cat si a copilului.
Dar se spune ca laptele matern nu mai are nici o valoare dupa 6 luni. Poate ca asa se spune, dar este evident o greseala. Cine poate spune un astfel de lucru (inclusiv medicii pediatrii) arata cat de ignorant este in ceea ce priveste alaptarea.  Chiar si dupa 6 luni inca mai contine proteine, grasimi, precum si alte elemente nutritive si adecvate necesitatilor copiilor. Laptele matern contine anticorpi care ajuta la protejarea copiilor.De fapt, unii anticorpi care protejeaza copilul de infectii sunt prezenti in laptele matern in cantitate mai mare in al doilea an decat in primul an. Laptele matern inca contine factori de crestere care ajuta sistemul imunitar sa ajunga la maturitate si care ajuta la dezvoltarea si maturizarea creierului, intestinelor si altor organe.
S-a demonstrat ca acei copiii care merg la cresa si sunt alaptati au facut infectii mai putine si mai usoare, in comparatie cu copiii care nu sunt alaptati.[...]
Este interesant faptul, ca managerii firmelor care produc lapte praf (o copie saraca a unui lucru real) indica utilizarea acestuia timp de 3 ani, dar se presupune ca laptele matern (dupa care copia saraca este realizata) este util doar pentru 6 luni sau chiar mai putin (“cel mai bun aliment pentru nou nascuti”). Prea multi profesionisti din domeniul sanatatii au luat-o ca pe un refren!
Am auzit ca anticorpii din laptele matern nu permit dezvoltarea imunologica a copilului daca alaptarea continua dupa 6 luni. Acest lucru este fals, de fapt, este absurd! Este de necrezut cum atat de multi oameni din societatea noastra pot rastalmaci avantajele alaptarii si le transforma in dezavantaje.Le dam copiilor suplimente pentru imunizare astfel incat acestea sa fie capabile sa ii apere impotriva infectiilor. Laptele matern ajuta, de asemenea, un copil in lupta contra infectiilor. Cand un copil lupta impotriva acestor infectii, el devine imun. Natural!
Dar doresc un copil independent. Dar alaptatul face un copil dependent? Nu cred. Copilul care a fost alaptat pana cand s-a intarcat de la sine (de obicei se intampla intre 2 si 4 ani) este, in general, mai independent, si, poate, mai important, mai sigur in independenta sa.
El a primit comfort si siguranta la san, pana cand a fost gata sa faca acest pas, de a se opri. Si cand face acest pas, el insusi, stie ca a realizat ceva, stie ca a luat-o pe alt drum. Aceasta este o piatra de hotar in viata lui.
De multe ori ne fortam copii sa devina independenti.Sa doarma singuri curand, sa-i intarcam curand, sa stea fara parintii lor, sa faca totul curand. Nu trebuie fortati, copiii vor deveni independenti destul de curand. De ce graba aceasta? Curand ei vor pleca de acasa.Vrei sa plece de acasa la 14?
Daca o nevoie este satisfacuta, va merge mai departe. Daca o nevoie e nesatisfacuta (de ex., sa fie alaptat sau sa fie aproape de mama) aceasta ramane o nevoie in copilarie si chiar in adolescenta.
Desigur, alaptarea poate fi folosita, in unele situatii, pentru a favoriza o relatie de dependenta. E vorba de alimentatie si de antrenamentul la toaleta. Problema nu este alaptatul la san. Aceasta tine de alta problema.
Altceva?Este posibil ca cel mai important aspect al alaptarii unui copil sa nu fie beneficiile imunologice si nutritionale, dar este important ca exista si acestea. Cred ca cel mai important aspect este relatia creata intre mama si copil. Alaptatul este un act de iubire. Care continua si dupa ce bebelusul devine copil. Oricine, lipsit de prejudecati, care si-a observat copilul alaptat poate spune ca exista ceva aproape magic, ceva special, ceva mai mult decat hrana.
Un copil va deveni uneori spontan, fara nici un motiv evident, va izbucni in ras in timp ce e la san, incantat ca sanul nu e numai o sursa de hrana. Iar in cazul in care mama va permite, alaptatul la san devine o sursa de placere, de incantare si pentru ea, dincolo de placerea de a oferi hrana. Bineinteles, nu intotdeauna e nemaipomenit, dar si cand este face ca totul sa merite din plin.Si daca copilul se imbolnaveste sau se loveste, ce alt mod mai usor de alinare pentru copil decat alaptarea?[...] Mama alina boala copilului prin alaptare, iar copilul alina mama prin prezenta lui langa ea, la san.”
© 2005 Jack Newman, MD, FRCPC.

Articol preluat de pe: mami, alapteaza-ma!