Programul lunii februarie Prăvălia Părinţilor – Naşte cum simţi
January 27, 2012 scris de Claudia
În categoria Programul lunii
Echipa noastră de educatori prenatali Lamaze, consilieri în alăptare, moaşe, psihoterapeuţi şi specialişti în de’ale masajului şi gimnasticii vine în întâmpinarea nevoilor tale pe tot parcursul sarcinii, naşterii şi pe perioada alăptării. Înainte de concepţie îţi suntem alături pentru a te sprijini în pregătirea ta pentru sarcină şi pentru o nouă etapă a vieţii, aceea [...]
Cum l-am cunoscut pe David
David nu s-a grabit prea tare sa iasa la lumina… pesemne ca ii era bine in burtica la mami. Pe 28 martie 2011, cand sarcina avea 40 de saptamani si o zi, am primit primul semn: eliminarea dopului colului. M-am bucurat foarte mult ca nu “s-a rupt apa”, pentru ca agreasem cu dr. Indiana Dinca [...]
Naşterea expres
Stând ca omul harnic si liniştit, mă uitam într-o seară pe un pliant cu diverse plante, pomi fructiferi şi flori pentru grădini. Îmi făceam în gând un calcul cam cât m-ar costa viţa de vie şi îmi alegeam soiurile, pe care aveam de gând să le plantez în primăvara anului următor. Apare Cristina, se asează la masă şi îmi spune că e gravidă şi că o să fiu tătic. Primul gând? S-a dus naibii viţa mea de vie!
De două ori mamă, o singură dată femeie – povestea Teodorei cea puternică
Am născut prima dată în noiembrie 2006 şi apoi pentru a doua oară în septembrie 2010. A fost într-o zi de miercuri de ambele dăţi. Şi prima oară şi a doua am ajuns la spital la 7 dimineaţa, iar naşterea s-a petrecut după prânz. Acelaşi spital de stat din Bucureşti, acelaşi medic, chiar şi [...]
Ataşamentul prenatal – Partea I: Introducere – Începutul Ataşamentului Prenatal
September 23, 2010 scris de Claudia
În categoria Ataşament, Psihologie
Articol preluat, tradus şi adaptat de Claudia din The Journal of the Association of Prenatal and Perinatal Psychology and Health, Volume 25, Issue 1. Toate drepturile rezervate APPPAH. Autor: Gerhard Schroth REZUMAT: Ataşamentul Prenatal (Bindungsanalyse după Raffai) oferă posibilitatea creării unui ataşament intens între mamă şi făt, posibilitatea de a fi martorii dezvoltării fătului în [...]
Povestea Alinei (şi a lui Toma+tati) pe care i-am cunoscut din DOR
DOR, adică “Decât o revistă”, un proiect foarte frumos şi interesant. Alina era şi ea acolo, să-mi aline drumul cu avionul spre casă, era acolo şi se destăinuia împreună cu soţul ei, pe care nu mai ştiu cum îl cheamă, sigur scrie pe undeva. Le mulţumesc celor doi pentru deschidere şi curaj. Şi acum, povestea [...]
O poveste despre naştere. Turchian şi Radu locuiesc în Londra.
Din momentul în care am aflat că testul de
sarcină este pozitiv m-am bucurat enorm şi eu şi Radu. Primul pas a
fost să mă duc la medicul de familie pentru a anunţa marea veste şi
pentru a primi îndrumare.
Inițiativa pentru Naștere Mother-Friendly
Integritatea relației mamă-copil, care începe din sarcină, este compromisă de tratamentul obstetric al mamei și copilului ca și când ar fi unități separate cu nevoi contrare
Avatarul tău cum ar naşte?
Şi totuşi care-i problema mea? M-am întrebat şi eu – de ce sunt tristă când o fosta colegă îmi spune că nu va naşte la Polizu, acolo se aprobă cam greu cezarienele…
Naşterea ca o zi de naştere
Este posibil ca ziua în care se naşte copilul vostru să fie chiar o sărbătoare?
E un moment plin de temeri, un moment de care ai vrea să fugi, ţi-ai dori să treci mai repede peste el? Ţi-e teamă că nu poţi controla totul, nu te simţi în siguranţă?